O zi plina de indoiala...

       Incercam sa dezleg misterul picurilor de ploaie, dar cand s-au strecurat printre nori ca sa ajunga pe fata mea atunci realizasem ca defapt in acele mici globuri de apa poate exista si bucurie in extaz dar de asemenea si tristete in lacrimi. Maretia lor in a face un moment atat de unic este extrem de frumoasa si  doar stand in liniste si privind cum se sparg de pamantul rece si umed cum mii de alte globuri mici se despart din unul care era caminul lor , era atat de mare incat cuprindea toata bucuria celorlalti, si totusi atat de mic incat sa nu poata rezista la izbirea de ceva atat de dur cum e pamantul.
                Cand renunta la a fi un intreg pentru ca si cei micuti din launtrul lui sa simta bucuria de a traii pentru un moment , atunci realizeaza ca drumul  pe care l-a parcurs impreuna cu ei din nor pana in palma cuiva sau pe fata altuia , a fost o carare care ia dat dreptul sa se simta important si renunta la el pentru ca cei micuti sa poata zbura putin pentru ca dupa izbire ajung cu totii fie o mare de apa pe pamant.
               Un sarut in ploaie... atunci cand picurii te invaluie in cea mai minunata senzatie si cand oricat ai incerca sa te desparti parca nu poti pentru ca esti legat acolo pe veci si incepe a-ti placea dar te trezesti la realitate atunci cand iti dai seama ca esti ud... rece ... si tremurand  te lipeste de bratele lui, o clipa de neuitat , un moment numai al vostru . Pe alta parte a malului  o fiinta sta in ploaie singura si plange lacrimile ei se imbina cu cele ale naturii care tot odata stie sa zambeasca in lacrimi de fericire  cu tine , si sa planga de tristete cu ea.
             E ceva atat de complex cum poate cineva sa cuprinda doua laturi atat de opuse si totusi isi duce la capat misunea , se descarca odata cu tine cand esti trist si simti ca nu mai ai ce face in locul unde te afli dar in acelasi timp salta de fericire si iti trimite un soare cuprins in picuri mici de un ser plin cu viata.  Chear daca incerci sa te dezprinzi de ceva si nu reusesti ... nu renunta insista daca crezi ca asta de ajuta sa fii un om nou , cu vise .... cu dorinte , cu ganduri.
         Nu lasa ca indoiala din fiecare frunza care cade din copac sa te darame , ea cade nu pentru ca nu mai poate sta acolo ci pentru ca misiunea ei sa terminat , si-a desavarsit "pedeapsa" in a da viata copacului si a creea impreuna cu el un fruct minunat , asta era misunea ei acolo iar dupa ce se asigura ca fructul iubirii lor este la un loc sigur atunci isi rezerva putin timp numai pentru ea cu stapanu ei .. si impreuna petrec un timp in care ea isi da ultima vlaga a culorii ei pentru el , cand ajunge doar o bucata de tesut fara viata si culoare, printr-un sarut de ramas bun se desprinde de el, asta este povestea frunzei pe care tu o vezi cazand de atatea ori si crezi ca ea renunta la viata ei dar nu... ea pleaca plina de bucurie ca realizase ceva in urma, dar tu ai sa te desprinzi de trecutul tau asa de biruitoare ? Ne lasand ca amintirle din trecut sa te tulbure? Ai sa sti sa accepti cu demnitate actele ce le-ai facut si care poate nu trebuiau facute? Gandeste-te... iti trebuie atat de mult timp pana ai sa iti dai seama unde te afli,
unde calci acum ... si unde ai sa calci in viitor...

Viata ... un joc de rol !

           Incerc sa imi dau seama de ce  nu mai sunt oameni pe strada care sa zambeasca pur si simplu ...toti sunt ocupati , vorbind la telefon... sau ingandurati pana in adancul oaselor. E ciudat nu?
          In viata asta .., noi jucam doar un rol , bine definit ce-i drept dar e doar un rol din care ar trebuii sa tragem concluzii care sa cantareasca multe sentimente la sfarsitul piesei. Fie ca plangi , razi sau iti lipseste reactia , nu inseamna ca nu ai caracter, sau ca nu stii sa te stapanesti ... sunt momente cand iti doresti sa te simpti atat de aproape de cineva , dar acel cineva nu exista sau nu l-ai gasit inca.


La urma ajungi singur , ingandurat si trist... mergi pe strada si cineva te zareste , iti zareste suferinta, indoiala si ar vrea sa te ajute dar tu parca ai o armura care nu ii permite nici macar sa iti spuna un simplu " Buna! " 
        Ajungi acasa , si realizezi ca esti singur, nu ai pe nimeni cui sa ii spui nimic te inchizi in tine si chear daca la usa iti bate un umar pe care ai putea sa plangi sa te descarci refuzi sa ii deschizi, atunci realizezi ca scenariul din care face parte rolul tau este unul "uscat"  de serul vietii , iti lipseste initiativa sa iti iei viata in propriile maini. Suferinta care te-a doborat candva , acum te ridica  si iti da putere sa mergi mai departe ... sau .... asta e doar un vis din care tocmai te-ai trezit. Tarziu in noapte realizezi ca ai un pariu cu viata pe care esti pe cale sa il pierzi daca nu iti aranjezi sentimentele in ce-a mai sclipitoare fila a cartii numite "Viata" , si anume fila iubirii si a respectului de sine. Incepi  sa realizezi cat de cufundat ai fost in ceva ce nici macar nu te-a marcat atat de tare pe cat ai vrut tu sa crezi asta , iar la urma tuturor acestor lucruri iti iei rolul in serios si incepi sa traiesti asa cum ti-ai propus inainte de asa zisa infrangere.
        Gandeste-te , nimic , oricat de puternic ar fi .., tot nu rezista sa stea neclatinat! De aceea infingeti bine radacinile in incredere , puterea de a lua decizii pentru tine.ca atunci cand furtuna se apropie sa fi asigurat ca ai sa ramai in picioare, zdruncinat ,dar in picioare.

Incertitudine

 

         Privea pierduta in spatiul aramiu din inaintea ei ... si isi dorea ca cineva sa o intrebe in ce stare e sufletul ei , asculta linistita cantecul vantului care ii spunea mereu ca orice lucru cat de stabil ar fi el tot se clatina odata.

                        Isi dorea ca cineva sa ii vada suferinta... dar asta pana intr-o zi cand si-a propus sa renunte la orice fel de ajutor din partea oricui,... se inchide intr-o era in care numai ea traia.... si care nimeni si nimic nu o putea clatina...era sufletul ei transpus acolo.

                           Atata durere isi lasase urma in inima ei ... razimata de un perete se cufunda in ganduri adanci , in amintiri si in ceea ce o data numea Lumea ei .Oricat incearca sa lase in urma ceea ce sa intamplat e atat de greu ...atat de mult curaj ii lipseste pentru a mai vorbii inca o data de toate acele clipe cand pamantul de sub picioare i se clatina..."O femeie atatea trebuie sa sufere"... probabil acesta este gandul ei .. suspinand usor si linistit.

    De ce ??? se intreaba mereu , de ce e asa de greu ? Priveste induplecata , imaginea din fata ei ... unde un baiat si o fata stau pe o banca iubinduse din priviri ...... e atat de greu pentru ea sa accepte ca sa terminat, parca se leaga de ceva , de ceva ce stie ca nu o sa mai priveasca cu aceeasi ochi nici odata pentru ca nu o sa mai aibe acel ceva . Milioane de vise i sau naruit... sute de sperante...spulberate...